Cum ajunge lumea la mine #peblog

WordPress-ul asta e foarte inteligent. Tine minte dracu` ce cuvinte cauta lumea pe google ca sa ajunga pe blog si dup-aia, surpriza!, imi spune si mie de ele. Asa… sa-mi arate ca el poate. De ceva vreme am inceput sa urmaresc ce cauta lumea ca sa ma gaseasca. Imi pare rau ca nu am facut asta de mai demult, pentru ca as fi avut o lista mult mai consistenta de cautari “geniale”.  Bine, nu ca m-ar deranja “genialitatea” aceasta; adica, nici politicienii nu se supara ca sunt injurati ca la usa cortului, daca in campanie sunt votati; nicio fetita de pe Calea Turzii nu acuza pe nimeni de calomnie daca-si mai ia cate-o “Curvo!” (si nu numai) in figura, atata vreme cat inca produce; niciun profesor nu se supara ca ii fac studentii slujbe sataniste in noptile lungi din sesiune, atata vreme cat, la examen, si dupa acesta, tot ei sunt cei care zambesc – acesta este unul dintre domeniile prolifice de aplicare ale proverbului: “Cine rade la urma, rade….!”.

Ganduri din sesiune

Am inceput sa scriu articolul acesta acum o saptamana… cam la ora asta… dupa o toceala buna la administrativ, pe cand simteam ca daca as sari de la 6 as fi un fel de Batman(-Batman), Superman sau, in cel mai rau caz, Peter-Pan. Dupa cum vedeti am fost atat de curajos. Si apropo… nu e foarte bine sa nu fii curajos. Mai ales cand te simti in stare sa fii curajos. Si inca o chestie pe care o s-o adaug la wishlist, cu efecte pe viitor, este dorinta de a face ceva ce ti-ai propus, chiar daca starea de fapt se schimba. Mai pe scurt: daca ai iesit din casa sa mergi la sala, oricate blonde ti-ar iesi in cale, te duci la sala. Nu de alta, da` poate gasesti una mai buna acolo…

Dar sa revenim… acesta e articolul pe care am inceput sa-l scriu.

Concluzii recente

Ante-scriptum: Nu va chinuiti prea mult sa cititi documentul din poza. Nu e prea relevant. In principiu, l-am pus pentru ca a fost cel mai relevant rezultat pe Google la un search dupa titlul articolului. Totusi daca vreti sa va cultivati putin, ati putea sa-l analizati.

Ultimele saptamani au incercat sa confirme faptul ca “in capat la Grigorescu, la bloc” (cum ar spune doamna care preia comenzile la taxi) se cultiva ceva. Si nu, din pacate nu s-a legalizat marijuana, deci nu ne-am inceput propria cultura pe balcon. N-avem nici macar cactusi. Dar cultivam creiere. Expresia “tanar intelectual” isi gaseste loc, mai nou, si in apartamentul 25.

Cugetari din vacanta

Dupa cum ati observat, am facut din nou o pauza. Nu stiu care e cauza: inspiratia, timpul liber, lenea… Oricum, lumea inca era emotionata de la ultimul articol, colegii mei (cei care ma iubesc) il savurau cu placere si, spre surprinderea mea, acel articol a avut o primire foarte buna din partea lor – bineinteles, fata cu anticonceptionalele a fost figura reprezentativa a articolului, iar feedback-ul era de multe ori acelasi: “Chiar era una care-si numara anticoneptionalele?” sau “Cine-i aia care isi numara anticoneptionalele?”. Raspunsul meu era: “Da, frate, era! Nu vreau sa dau nume, ca nu-l stiu, da` ti-o arat afara cand iasa la tigara!”. Bineinteles, critica nu a intarziat sa apara – ii multumesc pe aceasta cale Corectorului, pe care il asteptam cu alte recenzii la fel de acide, insa de aceasta data ceva mai elaborate din punct de vedere gramatical. Si, ca tot veni vorba, intr-un comentariu ai remarcat faptul ca iti place sa-mi pun intrebari bla-bla… Intr-adevar, imi place. Fac asta de cand eram mic. Parintii mei erau innebuniti de atatea “De ce?”-uri, pentru ca ajungeau in punctul in care nu mai puteau sa-mi mai explice nimic… si n-o mai faceau. Dar ei isi permiteau, pentru ca sunt smecheri, sunt parintii mei. Acum pot sa pun intrebarea “De ce?” de cate ori vreau si majoritatea celor carora le-o adresez sunt nevoiti sa-mi raspunda. “De ce?” – o intrebare foarte buna – dupa parerea mea singura intrebare care ne face sa evoluam: fara ea, ne scriam articolele pe tablite de ceara, sau pe nisipul de la malul marii, nu pe blog. Inchei printr-un citat: “Totuşi, eu cred că dacă Dumnezeu nu vroia să gândeşti şi să ai întrebări te-ar fi făcut vită.” – Zamfy.

P.S.: Daca mai gasesti greseli gramaticale pe care ai de gand sa le corectezi, gandeste-te prima data ca-mi exercit licenta poetica, care mai inainte de Mihai Eminescu si de Creanga si de Caragiale purcede si taci dracu` si citeste in continuare. Amin! Am zis!

Nu trebuie sa fii foarte inteligent

Exista tot felul de situatii in care trebuie sa fii inteligent – cand spun “tot felul” ma gandesc la diversitate, insa si la eterogenitate, iar “inteligent” ma duce cu gandul la o larga gama de sinonime: de la “destept, citit”, pana la “descurcaret”, “normal<>redus” (“<>” cred ca-i semnul la info pentru “diferit”,”opus”)  . Trebuie sa fii inteligent cand cand treci pe rosu la semafor, iar daca nu ai fost destul de inteligent incat sa nu fii prins, trebuie sa fii de doua ori mai inteligent ca sa te targuiesti cu politistul sa treaca abaterea cu vederea; trebuie sa fii inteligent cand o fata incearca sa faca pe inteligenta cu tine; trebuie sa fii inteligent cand vanzatoarea de la libraria universitatii incearca sa faca pe inteligenta cu tine; TREBUIE sa fii inteligent cand te inscrii la facultatea de DREPT; iar situatiile pot continua…

Situatia despre care vom vorbi astazi este una din ciclul: “Cand NU TREBUIE sa fii inteligent?”.

Vine, vine primavara!

A venit primavara! O simti, o auzi, o vezi… De ceva ani nu mi-a mai pasat de chestia asta. Prin generala si liceu, nu ma prea incalzea cu nimic venirea primaverii. Poate doar ca aveam vacanta de Pasti. Atunci n-ai timp de chestii de-astea – eram prea ocupati sa ardem aiurea pe bicicleta, respectiv sa combinam boboacele, care in semestrul doi scoteau capul din clase. Rectific: in semestrul doi ieseau cele timide, caci exemplarele mai emancipate erau deja trecute prin 2-3 maini si nu mai reprezentau interes. La gradinita ne bucuram de venirea primaverii – era momentul in care o luam din nou pe dealuri, prin vii… interminabilele plimbari…

In anii ce-au trecut…

Fiecare om incearca sa treaca prin viata lasand ceva in urma. Daca nu ceva material, macar o amintire, o imagine, un sentiment… Despre bani, averi, case si masini nu prea are rost sa vorbesc. Acestea raman in urma noastra, se transmit de la o generatie la alta la infinit, chiar daca nu in aceeasi forma. Problema e ca de cele mai multe ori acestea se transmit doar intre rude – prea rar se gaseste o generoasa “matusa Tamara” care sa faca un bine suprem lasandu-ti mostenire miliarde de dolari. Si averile se fac greu; cu multa munca. Si n-o sa ajungi niciodata sa te bucuri pe deplin de ea, pentru ca in momentul in care esti relativ aproape de nivelul maxim al averii pe care poti sa-l dobandesti, o sa-ti dai seama ca, totodata, esti foarte aproape de varsta maxima pe care poti s-o dobandesti, din punct de vedere fizic.

Ce-am vazut… ce-am gandit… (in ultima vreme)

Iar m-am luat cu altele si nu am mai scris in ultima vreme nimic. Pacat ca nu exista un aparat care sa-ti acceseze gandurile si cu un simplu click sa poti posta cate un articol cu ce ai in momentul de fata in cap – daca ar exista asa ceva, cred ca blogul de fata ar fi unul mult mai prolific. Si, daca stau bine sa ma gandesc, cam exista ceva de genul: costa vreo 500 de euro (sau “europeni”, cum ar spune un clasic/gangster in viata, al carui nume nu-l amintesc aici <<Salut Zizule!>>)  si se numeste…

Invitatii pe XploR Torrents

Am 5 invitatii pe XploR.ro – e un site gen Demonoid.com, tracker.sharereator.ro, filelist.ro sau raposatul mininova.org. Daca aveti nevoie lasati un comment cu adresa de mail.

Politistul si profesoara

Se pare ca lumea e mai linistita de cand a vazut acest filmulet. Avem dovada clara ca atunci cand datoria o cere, politistul roman nu are nici mama, nici tata, nici … profesoara!

Filmulet postat la cerere (merci BogdyC & Latz).

Din cauza unor probleme tehnice (sau de alta natura, naiba stie), filmuletul nu apare pe blog, insa il puteti vedea cu un simplu click AICI.

Multumim pentru intelegere.