Timpul…(a trecut)

Am revenit…

A trecut ceva timp de la ultimul articol mai serios (adica un articol care nu se rezuma doar la un filmulet si 3 linii de text). Mi-am strans totusi ceva idei despre care vreau sa va vorbesc. Despre sesiune, despre liceu… despre timp…

A fost o luna grea. Am invatat mai mult decat am in tot liceul. Reformulez: mai mult decat in tot liceul cu exceptia bacului – al celui de-al doilea bac. A meritat. I-am cam batut semestrul asta. Si in amical (RISE) si in meciul oficial (Drept). Totusi, n-am putut savura pe deplin victoriile. Am avut parte si de mici accidentari. Dar asta e… cum ar spune Goku, un clasic in viata, in momentul in care ar iesi cu doi asi in mana de frica celor doi doiari de pe masa: “Patasti!”.

Si apropo… aviz amatorilor de “Drept”: nu veniti la facultatea asta daca singurul motiv pentru care va inscrieti e acela ca va place cum se pronunta cuvantul “drept”. Si nici daca va credeti foarte inteligenti si aveti medii astronomice (gen >9.90). Dreptul nu e pentru oameni destepti. Sau, mai exact, nu trebuie sa fii foarte destept ca sa termini dreptul: trebuie sa ai timp ca sa mergi la scoala, sa inveti ceva, dar cel mai important e ca trebuie sa fii dur; dur din punct de vedere psihic. Trebuie sa fii pregatit sa frece profii cu tine pe jos, s-o iei din toate directiile – pe meritate uneori, dar in cele mai multe cazuri fara niciun motiv. Si, daca reusesti sa inghiti tot, dupa vreo 4 ani termini.

O alta chestie pe care am observat-o in sesiunea asta e ca suntem hoti. Da! Noi romanii suntem hoti. O avem in sange. De la ultima speta de tigan, care ciordeste pe RATUC si in gara, pana la cel mai inalt nivel – politicieni, profesori. Si apropo – romanasii care fura peste granita, in Spania si Italia, trimit ceva si acasa – au intrat miliarde in tara de pe urma lor. Astia intelectuali fura in gol – nu obtin niciun profit din urma furtului. De aceea nu-i numim hoti. In aceasta privinta, Romania se aseamana cu vechiul Imperiu Roman. “Furtul care nu urmareste profitul propriu nu este pedepsit.” – cam asta era principiul dupa care se ghidau romanii si se pare ca asa gandim inca si acum, dupa doua mii de ani. Si degeaba ne suparam ca vestul incepe sa invete ca Romania se scrie cu dubla consoana – astia suntem! In mod normal, atunci cand seminaristul, la ultimul ora din semestru, iti spune ca ai doua puncte in plus la nota, tu ar trebui sa fii ceva gen Geoana in seara alegerilor. Cu toate astea nu se intampla asa. Prima mea reactie a fost sa-l intreb daca se pun amandoaua punctele sau se cumuleaza. Raspunsul lui: “Nu stiu, sa vedem ce decide doamna profesoara.”. Am putea reformul afirmatia anterioara inlocuind “doamna profesoara” cu “hotul sef”. “Nu stiu, sa vedem ce decide hotul sef” – suna mai bine. Acum, intrebarea care se pune: “ce o sa le spun prietenilor mei care vor sa se inscrie la drept despre cursul si titularul de curs din speta anterioara?”. Cam da…. In concluzie, in Romania exista aceasta paranoia generala cum ca, tot timpul, cineva vrea sa te fure. Din punctul asta de vedere, viata in .ro se aseamana cu viata de camin, unde tot timpul te astepti la un complot din partea colegilor – niciodata nu esti in siguranta cand inchizi ochii.

Apropo… la toate facultatile exista profesori mai “speciali”. Unii sunt insa mai “speciali” ca altii. Am auzit cel mai tare mod de punctare. Dai lucrarea in prima data, iar daca pici, iti da sansa sa dai si in a doua data, ca sa nu mai astepti pana in restanta – foarte frumos din partea lui? Sa vedeti ce urmeaza: nota finala se calculeaza adunand punctajele lucrarilor din cele doua date. Da! Doua lucrari de 4 iti aduc la finalul sesiunii o nota de 8. Genial, nu?

Acum o sa incerc sa inchid acest subiect numit “sesiune”. Cel putin pana la vara.

Liceul era mai frumos… mai linistit. Zilele trecute am revazut o figura destul de interesanta din acea perioada. In fiecare generatie au existat smecheri si rachete. Smecherii nu ma intereseaza – prea multi dintre ei lucreaza in magazine gen Metro, Kaufland, Profi, in functii de manipulant marfa – pe scurt, muncitor necalificat. Tipa despre care vorbesc (D.B.) era intr-adevar racheta. Era cea mai frumoasa, cea mai dorita, cea mai… cea. Cand eram boboc as fi dat orice sa ma bage in seama, sa se uite la mine (si nu sunt singurul). Apoi, dupa ce am cunoscut-o, am inceput sa vad ca e o fata normala. Acum, cand am reintalnit-o, mi s-a parut mai degraba stearsa. Intrebarea e: oare a fost vreodata speciala? A meritat vreodata sa intorc capul dupa ea? Oare asa o sa se intample mereu? Oare ce o sa spun peste cinci ani cand o sa vad un S-Class?

O sa decida timpul. Nu putem face altceva decat sa asteptam…