Ante-scriptum: Nu va chinuiti prea mult sa cititi documentul din poza. Nu e prea relevant. In principiu, l-am pus pentru ca a fost cel mai relevant rezultat pe Google la un search dupa titlul articolului. Totusi daca vreti sa va cultivati putin, ati putea sa-l analizati.
Ultimele saptamani au incercat sa confirme faptul ca “in capat la Grigorescu, la bloc” (cum ar spune doamna care preia comenzile la taxi) se cultiva ceva. Si nu, din pacate nu s-a legalizat marijuana, deci nu ne-am inceput propria cultura pe balcon. N-avem nici macar cactusi. Dar cultivam creiere. Expresia “tanar intelectual” isi gaseste loc, mai nou, si in apartamentul 25.
Am cochetat, de asemenea, cu ideea de biblioteca. Mi-am facut abonament. Bine, oamenii cu vechime acolo ii spun “permis” si iti arunca o privire plina de dispret cand le vorbesti despre “abonamentul” tau. Nu dau cu seama de ce…
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la notiunea de biblioteca, ma gandesc automat la o biserica mai evoluata, mai moderna: lumina mai puternica si scaune ceva mai multe. Dar linistea ar trebui sa fie aceeasi; doamna aia de la intrare – care la biserica vinde lumanari, aici imparte locuri, e prezenta, iar atmosfera una foarte solemna. La BCU nu-i chiar asa. Si mergand pe principiul, “e frumos, da` nu prea”, pot spune ca am rezistat acolo doar cateva sesiuni, pana au inceput pitipoancele si taranii sa invadeze sala. Ce-i drept, nu trebuia sa-mi fac mari sperante – sala aceea e frecventata in mare parte de “eminentii” studenti la drept, asa ca nu ma astept sa intru in sala si sa vad un fum negru, ca-n LOST, in care poti vedea parca imaginea profilor predand la cursuri, insa ma asteptam la mai mult bun simt. Bineinteles, plin de p*Z*e proaste care nu se pot abtine sa nu povesteasca despre ce cocalari faini or mai aparut saptamana asta prin Obsession ( “The Club”) si despre cum s-or mai combinat astia pe la scoala. Asa, ca o paranteza, am un banc fain pe tema asta, gen: doua femei, dupa ce au fost colege de celula timp de 20 de ani, la eliberarea din penitenciar, isi iau ramas bun, se pupa si pleaca in directii diferite, dar dupa cativa pasi una exclama: “Stai tu Marie, ca mai am sa-ti zic ceva!”. Cam asta e si situatia de fata. Noroc ca ma duce un pic capu` si am schimbat “biserica” – nu zic unde, ca devine si ala loc de pelerinaj al prostiei.
***
V-am povestit mai demult despre vecinii mei, cei cu animalele de 4, respectiv 6 ani, gen. Am dus rationamentul putin mai departe. Mi-am dat seama ca sunt saraci. Cum mi-am dat seama de asta? Foarte simplu. Motivul pentru care le umplu congelatorul de carne in fiecare zi e unul simplu: salbaticii fac galagie, alearga prin casa, sar, joaca fotbal etc.. Am mai vazut cazuri de-astea. Si rezolvarea a fost simpla: un calculator. Ii pui la copil un calculator si niste jocuri in fata si tace, nu mai ai treaba cu el. In concluzie, vecinii mei sunt saraci – n-au bani sa le cumpere un calculator la copiii aia ca sa-i faca sa taca. Bineinteles, nu poti ignora nici ideea “DOTA/ Counter-Strike = the end of social life”, dar asta e mai putin important; daca le-ati vedea fetele v-ati da seama ca oricum, cu sau fara calculator, tot no-liferi o sa ajunga.
***
A fost un festival… Urban fest, campus fest, best fest… unu` din astea trei. La Cluj. Acuma… festival au vrut ei sa-l numeasca, eu mai degraba i-as spune “tiganie”. Eu m-am simtit ca la zilele Blajului, pe Campia Libertatii, plin de tigani si tarani. Coincidenta face ca si Andrei sa aiba o senzatie de deja-vu – el se simtea ca la zilele Sucevei – din nou, plin de tarani si tigani. Intr-adevar, acum cativa ani, in Blaj, parca nu era asa de rau. Nu era cea mai mare bucurie pentru mine sa ma duc la “festival”, insa parca era mai OK. “Parca…”; si asta ma face sa-mi aduc aminte de un alt articol de pe blog, unde am vorbit despre schimbarile din viata unui om (“Timpul…(a trecut)”).
Apoi am stat si m-am gandit. De ce oare mi se pare atat de ciudat? Hmmm… nu trebuie sa umbli doar in Diesel sau Turabo ca sa intalnesti oameni civilizati. Cam oriunde am umblat in ultimii 2 ani, am avut parte de o atmosfera cat de cat de bun simt. Asta avand in vedere ca am umblat in locuri frecventate de studenti. Si contrar parerii generale, studentii sunt cat de cat cizelati. Chiar si cei de la sat, cand vin in Cluj, incearca sa se comporte decent, cu simt de raspundere , ceea ce in situatia unui elev clujean, chiar provenind dintr-o familie buna, nu se aplica. Intr-adevar, berea e moca, se da fara buletin, dar totusi exista si o anumita limita.
Atmosfera a fost, bineinteles, incendiara! Puya, Sisu si… un DJ pe-acolo… Diferenta intre Sisu si Puya: colosala. Sisu, amarat, cu niste haine de scandal, gen haine cu care merg eu la padure – in coltul opus… PUYA! Cocalarul! Ochelari de soare, haine de firma, lucrat la sala…
***
Am observat ca toate chestiile vin la pachet. Asa cum necazurile vin la pachet (insa nacazuri nu-s prea multe, ca nacaz ii numa cand nu manca porcu!), asa vin si bucuriile, si femeile, si mancarea de acasa, si examenele in sesiune… si incercarile oamenilor de a te corupe cand ai inceput sa faci ceva.
Tot semestrul, cand libertatea de miscare era mult mai mare, trebuia sa programezi iesiri, intalniri etc.. Acum, ca se apropie sesiunea si, pentru a avea o vara linistita, stand cu… burta-n sus la soare, trebuie s-o pui acum pe carte, toata lumea incearca sa te corupa. Toata lumea imi propune chestii – “Hai sa facem chestii… impreuna!”; “Hai sa mergem la festival!”, “Hai sa mergem in Obsession (“The Club”)!”; am primit chiar si un “Hai sa mergem la nunta!”. La nunta?! Cine m-a mai chemat la nunta?! Si uite ca, acum, cand nu ar trebui sa merg nicaieri, invitatia, surprinzator, vine.
***
Pentru final am pastrat un filmulet care pe mine m-a amuzat foarte tare. Genial!
